5 sfaturi pentru a obține recenzii bune pe Amazon

Recenziile, spun unii, sunt cel mai mare factor pentru conversia vizitatorilor tăi în cumpărători. Celălalt factor major e aspectul și conținutul paginii de prezentare, despre care am scris într-o serie anterioară de articole.

Există două tipuri mari și late de recenzii pe Amazon: Product Review și Seller Feedback. Ambele se dau pe o scară de la 1 la 5.

Product Review

  • Se referă la produs, deci apare pe pagina produsului.
  • Nu dispare niciodată, dar poate fi șters sau modificat de persoana care l-a lăsat.
  • Dacă sistemul găsește o comandă la preț întreg sau cu un discount destul de mic (nu știu exact cifre), atunci lângă titlul recenziei va apărea eticheta „Verified Purchase”, care îi conferă mai multă greutate în ochii vizitatorilor.
  • Amazon suportă publicarea de recenzii pe un produs de către oricine care a cumpărat de cel puțin $50 cumulat în istoricul său pe platformă, nu neapărat trebuie să fii cumpărat produsul în cauză. Dar cum spuneam la punctul de mai sus, dacă Amazon nu găsește dovada că a cumpărat produsul pe bune, nu apare „Verified Purchase” în dreptul recenziei.


Numărul și media Product Reviews sub formă de stele apar chiar sub titlul produsului (și în lista de rezultate).


O recenzie cu o comandă verificată.

Seller Feedback

  • Se referă la calitatea serviciilor oferite de vânzător, cum ar fi viteza de a răspunde la întrebări, eventuala garanție, bonusuri etc. În cazul Fulfilled By Merchant se adaugă și calitatea livrării și rezolvarea disputelor (retururi etc).
  • Apar pe o pagină specială a magazinului și spre deosebire de Product Reviews, acestea dispar după 1 an.
  • Dispar în sensul că nu mai intră la calculul mediei, dar numărul total de recenzii de la înființarea magazinului încoace apare totuși în paranteză.


Numărul total de Seller Feedback și media din ultimele 12 luni apar pe o pagină separată. Ca să ajungi acolo, trebuie să dai click pe numele magazinului pe pagina de produs (Sold by …).

Sfaturi pentru a menține o medie cât mai apropiată de 5

  1. Poate pare evident, dar voi începe cu asta: produsul trebuie să fie de calitate! Nu ai cum să păstrezi o medie bună dacă majoritatea cumpărătorilor tăi nu consideră că au primit o calitate bună pentru prețul plătit.

  2. Pentru un „kickstart” imediat după adăugarea produsului pe Amazon, roagă câțiva cunoscuți cu cont de Amazon să îți lase niște recenzii, chiar dacă nu vor fi Verified. Faptul că apar acolo niște stele va crește exponențial rata de conversie. Nu trebuie să fie cetățeni americani, sunt și destui Români care cumpără de pe Amazon.com.

  3. După ce începi să vinzi, vei observa că procentul de oameni care lasă review e destul de mic. În funcție de mai mulți factori, poate varia între 0,5% (1 din 200) și 5% (1 din 20). Procentul ăsta îl poți mări cu câteva puncte bune dacă trimiți o serie de follow-up emails după vânzare. Există unelte care trimit aceste email-uri automat, cum ar fi Salesbacker și Feedback Genius. Eu folosesc Salesbacker cu textele standard oferite de ei și am văzut o îmbunătățire clară în procentul de review-uri. O să scriu un articol dedicat acestei serie de email-uri.

  4. Inevitabil o să primești câteva Product Reviews negative, oricât de bun e produsul. În cazul ăsta trebuie să-ți păstrezi calmul și să tratezi problema cu profesionalism. După cum am scris mai sus, persoana care a lăsat recenzia o poate modifica sau chiar șterge.

    Așa că decât să nu faci nimic, cel mai bine intri în discuție cu clientul și încerci să-i rezolvi problemele. Într-un final poți chiar să-i returnezi banii și să-l lași să păstreze produsul – șansele să-și modifice Product Review-ul într-unul bun sau să-l ștearga sunt destul de mari. Asta dacă n-ai dat peste un hater de zile mari, sau cineva de la concurență 🙂

  5. Un sfat foarte important pe care l-am prins de la Scott Voelker este că poți să ștergi Seller Feedback aproape automat. Amazon are niște reguli destul de stricte legate de aceste recenzii: ele trebuie să se lege doar de calitatea serviciilor oferite de magazin… un singur cuvânt despre produsul cumpărat și recenzia devine „ilegală”.

    Am avut mai multe cazuri de Seller Feedback negativ unde se vorbea despre produs. Tot ce a trebui să fac e să merg la „Get Support” în josul paginii, după care la „Customers and orders”. Am introdus Order ID asociat acelui Feedback, și am bifat „Customer Feedback Removal Request”.

    Este un algoritm automat care caută după niște cuvinte cheie, deci în cele mai multe cazuri, dacă se spune ceva legat de produs, el va fi șters automat. Dacă algoritmul nu are un rezultat clar, cererea va fi trimisă la un angajat Amazon.

Recomandare: Abonează-te la newsletter pentru a primi articolele care vor apărea aici, dar cu o săptămână înainte. De asemenea, acolo voi trimite informații exclusive care nu vor apărea pe blog!