Grupurile de Amazon din România sunt ca și școlile din Statele Unite

De ceva vreme urmăresc grupuri de Amazon din România cât și din US și observ că în acele grupuri sunt membri fel de fel.

Dar ceva mi-a atras atenția de curând când un membru al unui grup din România a postat o imagine cu rezultatele lui.

Reacția unor membri m-a șocat!

Despre ce a fost vorba?

Omul și-a postat rezultatele și era foarte mândru de ele. Le-a facut singur, a ajuns la ele prin muncă și prin testare.

E normal să te bucuri de rezultatele faine pe care le obții. Mai ales dacă acele rezultate vin dintr-un model de business pe care nu l-ai mai încercat niciodată.

După postare, au apărut comentarii de la alți membri cu aprecieri și întrebări despre cum a reușit. Ceva foarte normal și valoros într-o comunitate.

Dar pe lângă acele comentarii au apărut și cei care aruncă cu pietre. Fara nici un motiv zic eu. Asta doar pentru că avea omul rezultate bune pentru început.

Cel care a postat a fost înjurat și luat la rost pentru rezultatele lui ca și cum ar fi comis o ilegalitate.

Exact despre oamenii ăștia vreau să vă vorbesc.

De vreo 5-6 ani de când sunt pe lângă cei care fac educație alternativă, cursuri, workshop-uri etc. am vazut o grămadă de cârcotași care au tot felul de păreri mai mult sau mai puțin ajutătoare.

Eu sunt de părere că critica e buna. Te ajută să îți dai seama unde și ce ai greșit. Unii încearcă să folosească metoda de „feedback constructiv” dar câteodată nu e credibilă.

Feedback-ul, oricare ar fi el, te ajută. Chiar dacă câteodată pare agresiv.

Dar acești oameni nu îți dau feedback, nu te critică ci doar „te lovesc”. Asta numai pentru că tu ai avut niște rezultate de care te bucuri.

Probabil ați auzit de bullying si ceea implică.

Daca nu ați auzit, vă spun eu pe scurt ce e.
Bullying-ul e o formă de hărțuire fizică sau mentală repetată care este îndreptată spre o anumită persoană.

Acest termen vine din America unde acest comportament este găsit în școli acolo unde sunt persoane care doresc să obțină supremația.

Care este profilul celor care agresează?

  • Persoane care caută să atragă atenția;
  • Cei care doresc să devină cunoscuți;
  • Atunci când se leagă de cineva cu mai puțină experiență, îi fac să se simtă
    importanți;
  • Unii provin din familii dezorganizate în care se țipă, se lovește, se aruncă cu
    obiecte etc.

Isaac Asimov spune că „violența este ultimul refugiu al incompetenței”.

Sincer, e responsabilitatea noastră, a comunității să acceptăm sau nu astfel de comportamente.

În grupul de Facebook pe care îl administrez, nu le accept.
Dar există alte grupuri unde nici măcar nu există o astfel de filtrare. Toată lumea intră la gramadă și parcă totul e permis.

Am observat că în momentul în care creezi o comunitate „sănătoasă” în care toți ajută și sunt ajutați, fără comentarii răutăcioase și critici care nu își au locul, acea comunitate crește frumos și oamenii din grup învață să se respecte și să se aprecieze unul pe celălalt.

Ce putem face pentru a opri astfel de comportamente?

Simplu, nu le răspundem. Cei care fac asta se hrănesc cu răspunsurile noastre.

Excluderea lor din grupuri poate să fie o soluție finală. Asta dacă ai încercat tot ceea ce ai putut astfel încât să le arăți că ceea ce fac ei nu e sănătos.

Am pățit-o și eu pe pielea mea și am ales să nu le mai răspund, asta pentru ca să nu mai „alimentez” o discuție care nu duce nicăieri.
Pentru fiecare lucru pe care îl spuneam, aveau o replică. Unele nici măcar nu aveau logică sau chiar distorsionau realitatea.

Ce vreau eu să fiți atenți este să nu vă demotivați când aveți astfel de persoane lângă voi. Încercați să îi înțelegeți acțiunile sau să găsiți sursa lor.

Nu tot timpul o să reușiți. Iar dacă nu reușiți, tăiați orice fel de legătură pentru că nu e sănătos să fii printre astfel de persoane.

Pentru că am reușit să mă dezlipesc de astfel de persoane și să mă înconjor cu oameni faini care mă ajută cu sfaturi și support, am reușit să fac ceva ceea ce nu credeam.

Atunci când am început să îmi caut produsul și să învăț de unul singur care sunt pașii de urmat, am descoperit că sunt unii pași care pot fi săriți și care să nu afecteze veniturile și te ajută să ajungi pe piață mai repede.

Pentru că am ajutat oamenii de pe grup cu tot felul de probleme pe care le-au avut, am descoperit că am învățat de 3 sau 4 ori mai repede ceea ce e bine și nu e bine să faci pe Amazon.

Mulți dintre cei pe care i-am ajutat, mi-au cerut să fac un curs în care să îi învăț și pe alții ceea ce știu eu. Asta pentru că se pare că am o altă abordare, mai sănătoasă din punct de vedere financiar.

Am amânat foarte mult timp pentru că nu e ușor și era nevoie să ies din zona mea ce comfort.

Dar până la urmă am făcut-o și am creat cursul AMZ Fast Track.

Am vrut să fie ceva mai special decât există pe piață și am hotărât să îl concentrez în 2 zile, să fie într-o sală de curs în care pe lângă că primești toată informația de care ai nevoie, întâlnești oameni faini care își doresc să înceapă
acest business.

Mi-am dorit ca investiția în acest curs să poată fi acoperită ușor din vânzarea primului stoc și am ales prețul de 396€.

Abia aștept să văd primele rezultate ale cursanților și să trecem împreună prin provocările acestui business!

Dacă ai nevoie de mai multe informații despre curs, poți intra pe amzfasttrack.com să vezi mai multe detalii.

Și în încheiere vreau să îți spun că îmi doresc ca să participăm cu toții să facem comunitățile de Amazon din România să fie de ajutor pentru toată lumea!

Have fun! 😀

Alex Iuonuț

Recomandare: Abonează-te la newsletter pentru a primi articolele care vor apărea aici, dar cu o săptămână înainte. De asemenea, acolo voi trimite informații exclusive care nu vor apărea pe blog!