Diverse

We’re going international, baby!

Au trecut peste 2 ani de când am lansat blogul Amazon Seller Romania și vreau să le mulțumesc tuturor vizitatorilor și abonaților la newsletter pentru că mi-au citit rândurile pentru o parte mai lungă sau mai scurtă din acest timp.

În ultimul an mi-a trecut prin cap de mai multe ori să dezvolt acest proiect în afara granițelor țării noastre (sau ale limbii – spun asta pentru că știu că o parte imporantă din cititorii mei sunt în diasporă oricum 🙂 ).

Pe plan internațional, deci în limba engleză, există numeroase bloguri și podcast-uri cu informații utile pentru vânzătorii pe Amazon (preferatele mele le poți găsi pe pagina Resurse utile), așa că m-am decis să nu pornesc încă un simplu blog într-un ocean de astfel de resurse.

Am vrut ceva diferit și am făcut brainstorming de oricâte ori mi-a rămas ceva timp liber pentru a găsi o metodă prin care să pot oferi valoare vânzătorilor pe Amazon sau celor interesați de asta într-un mod original, nemaivăzut.

Mi-am dat seama ca petrec mult timp zilnic căutând și citind informații de pe diverse site-uri, atât explicit despre vânzarea pe Amazon, cât și știri despre compania Amazon în general.

Astfel s-a născut noul meu proiect: FBA Digest.

Pe scurt, FBA Digest este o platformă care centralizează articole relevante vânzătorilor pe Amazon de la bloguri, podcast-uri, site-uri de știri și surse oficiale Amazon.

Site-ul are și o componentă de blog unde voi posta periodic articole în limba engleză.

Proiectul Amazon Seller Romania va funcționa în continuare ca înainte, dar cu siguranță voi face referire la informații de pe FBA Digest din când în când.

Iată pe scurt toate noutățile care vin împreună cu FBA Digest:

  • În primul rând, platforma poate fi accesată la adresa www.fbadigest.com
  • Pentru a fi la curent cu cele mai noi informații, te invit să urmărești FBA Digest pe rețelele de socializare:
  • FBA Digest are asociat și un grup de Facebook unde vom discuta despre cele mai noi informații relevante pentru noi, ca și vânzători de produse fizice pe Amazon.
  • Pentru proiectele destinate publicului internațional am decis să folosesc un pseudonim: Serge Nikitas. Te invit să mă urmărești pe rețelele de socializare pentru informații legate de antreprenoriat în general, și anunțuri despre viitoare proiecte (FBA Digest este doar începutul):

În încheiere, urmărește acest clip pentru a afla exact cum FBA Digest îți va îmbunătăți viața de Amazon Seller!

Recomandare: Abonează-te la newsletter pentru a primi articolele care vor apărea aici, dar cu o săptămână înainte. De asemenea, acolo voi trimite informații exclusive care nu vor apărea pe blog!
Tags
Show More
Cartea in format electronic Vanzarea pe Amazon - Sprint sau Maraton

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.